Orașul Detroit ar putea intra în FALIMENT

Orașul Detroit ar putea intra în FALIMENT
Publicat: 17/12/2012, 11:38
Actualizat: 14/07/2016, 13:00

Portalul freep.com scrie că Detroit va intra în faliment vinerea viitoare, dacă un proces împotriva orașului nu va fi retras. Concret, Detroit a ajuns la o înțelegere cu statul Michigan, a cărui reședință este, în ceea ce privește acordarea unui împrumut pentru salvarea orașului. Acum însă, cea mai înaltă instanță judecătorească din Detroit contestă validitatea acestei înțelegeri, iar fondurile orașului ar putea fi blocate.

Anunțul a fost făcut de noul ofițer de finanțe din Detroit, Jack Martin, care a anunțat că Detroit va rămâne oficial fără bani pe 15 iunie, dacă statul Michigan nu va plăti o parte din datoria de 80 de milioane de dolari a orașului.

„Este o stare de urgență, e criză, suntem în criză de mult timp. E obligatoriu să ne ocupăm cu promptitudine de această situație”, a declarat Martin.

Procesul a pornit după ce avocatul Krystal Crittendon a spus că înțelegerea dintre Detroit și Michigan este „nulă și neaplicabilă”, cerând anularea ei. Crittendon a explicat că acest contract nu poate fi semnat deoarece Michigan este un debitor al orașului Detroit și are deja datorii față de oraș, astfel că nu îl poate îmrpumuta.

Alți oficiali ai orașului i-au sugerat lui Crittendon să renunțe la proces, deoarece acesta pune în pericol contractele Detroitului cu statul. O decizie finală în acest caz s-ar putea lua luni, scrie freep.com.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat în Franţa. La 39 de ani, „Mark Zuckerberg...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Anunț pentru românii care au contract cu DIGI. Nu mai pot alege după 8 septembrie
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?